O lectie ...

Atat pe blog cat si pe microblog am mai scris despre profesorul M. Wesch, de la Universitatea Kansas si contributiile sale in antropologie. Avand la baza formatia sa de antropolog si pasiunea pentru tehnologii, prof. Wesch s-a orientat in ultimii ani spre implicatiile pe care le are noua media in special in invatamant. Ar fi multe de spus despre acest model de profesor (creatiile sale spun insa mult mai mult decat as putea asterne eu in vorbe).

Am terminat de urmarit prelegerea pe care a tinut-o la Universitatea Manitoba, in 17 iunie (este un clip de o ora - invitatia de a va face timp o lansez cu cea mai mare caldura) si sunt un pic bulversata de faptul ca se poate face educatie atat de frumos si elegant, dar mai ales cu rezultate uimitoare!

Cateva ganduri razlete, asa cum mi le-am notat pe masura ce urmaream clipul. Marturisesc ca mi-a luat vreo 3 zile, dat fiind faptul ca personal nu reusesc sa am o perioada de o ora nemiscata la calculator - mamicile stiu de ce :)

Daca pentru el totul se schimba extrem de repede , ce era acum 2 ani pe piata acum e desuet noi ce sa mai zicem? (vezi in acest sens si videoclipul sau The machine is us/ing us - fiindca idea de schimbare rapida a stat la baza acestui clip)

Interesante salile lor de curs, acele amfiteatre imense, unde au ecrane gigant care incadreaza tabla de scris, pe unul proiectandu-se tematica cursului iar pe altul interactiunile studentior - amfiteatrele devenind nu simple sali de lectura ci adevarate spatii de invatare impreuna.

Prof. Wesch isi incepe cursurile cu 2 intrebari simple: Cati dintre studenti nu agreaza scoala? (chiar daca majoritatea platesc o taxa destul de mare doar pentru a fi student) - jumatate au ridicat mana si Cati dintre ei nu vor sa invete? Raspuns: nici unul nu a ridicat mana - toti au venit la facultate ca sa INVETE!!!

Mda, au maxim 20 de studenti intr-o grupa - nici nu se pune problema de grupe mari (la noi vorbim cam de 27 spre 30).

"intrebarile sunt ca un mare catalizator al invatarii" deci sa lasam studentii sa intrebe dar, mai presus sa-i INTREBAM NOI pe studenti pt. a primi acele raspunsuri "asteptate" / "corecte" , in asa fel incat sa ne asiguram ca au si invatat ceva / sa-i provocam prin intrebari.

Practic, intr-un amfiteatru nu este doar el, profesorul ci suntem NOI toti, profesor si studenti, care am venit impreuna la acest curs sa invatam.

Si sistemul american are aceleasi probleme ca si noi - studentul preocupat doar sa treaca: Cat trebuie sa stiu ca sa trec? sau De ce am nevoie ca sa trec / Ce trebuie sa fac? si a doua zi dupa ce a luat examenul uita tot! - de aici si discursul sau despre o criza a semnificatiei invatarii.

Informatia digitala este diferita de cea tiparita pe hartie iar noi ar trebui mai mult ca niciodata sa ne gandim la acest lucru si sa ne schimbam sistemul de invatamant (discutam cu o prietena acum vreo doua luni ca practic ceea ce face un cadru didactic in mediul online nu este recunoscut nici unde - personal nu stiu sa se puncteze / recunoaste oficial daca scrii un blog sau faci un wiki etc.).

Wesch este fascinat de puterea pe care o au alti utilizatori de a genera acest nou tip de continut.

Ca sa realizeze o cercetare buna folosind ca subiect youtube, personal urmareste mai mult de 2000 de videoclipuri pe saptamana!!!

Si ca sa-i raspund Laurei la postul cu RSS in cuvintele prof. Wesch: "RSS taught us that information can find us'.

Referitor la"varsta" aplicatiilor (youtube a aparut in 2004, facebook un an mai tarziu, blogger e pe val din 2003 etc.): "There are no natives here" - vestea buna e ca acestea sunt aplicatii noi care sunt folosite in egala masura de tineri cat si de varstnici (natives and boomers, spre ex.). Poate ca cei tineri stiu sa le foloseasca dar nu stiu sa le foloseasca pentru a INVATA! Si aici este rolul nostru - rar ai sa gasesti studenti care sa foloseasca aceste aplicatii pentru a construi continut nou, interesant .

Suntem in aceiasi barca cu studentii nostri si nu ar trebui sa ne simtim "stupizi" zice el, descurajati as zice eu, pt. ca toti invatam deodata - webul este peste tot , ne inconjoara ca o manta , este la fel de nou pt. ei ca si pt. noi. Si pt. ca toate aceste lucruri sunt noi NU PUTEM presupune ca studentii sunt competenti in a utiliza aceste medii (el zice ca sunt media literate) pt. ca nu este asa / inca mai avem studenti care nu stiu sa navigheze - dar si ei au.

Wesch sustine ideea ca inainte de a crea noi medii de invatare pt. studenti trebuie sa cream platforme de participare, in care studentii sa inteleaga ROLUL acestor noi medii, noi aplicatii si tehnologii, acest Web 2.0.

Il putem urmari in clip cand incepe sa spuna despre cum foloseste el web 2.0 la cursurile sale (in special cel de antropologie culturala) - practic prezinta atat metodologia cat si metodele, tehnicile, aplicatiile pe care le foloseste. De ex. pe platforma sa, care e pe netvibes are facebook insa nu stie daca va pastra sau nu acest modul pt. ca este evident un factor perturbator (dar, important este ca le permite sa foloseasca astfel de lucruri la curs - deci nu restrange libertatea studentului si , obtine audienta astfel!).

Apoi foloseste wiki dupa ce a tinut cursul; adica nu isi pune el notitele acolo (suportul de curs) ci le cere studentilor sa puna notite cu ce au inteles ei despre curs pe wiki. Si atunci studentii vin cu text, imagini, clipuri video ceea ce e fantastic! - vin cu argumente sau contraargumente la notiunile prezentate. In plus, a postat si cateva carti pe netvibes fiindca daca nu poate sa determine studentii sa mearga la biblioteca atunci sa vina biblioteca la ei!!!

OK: deci prof. M. Wesch foloseste o serie de aplicatii precum social bookmarking (diigo, delicious), retele sociale (facebook), microblogging, (twitter), RSS!!!, bloguri, pagini de start, wiki si spune ca are studenti care nu stiu nici macar sa navigheze (chiar la inceputul cursului a pus o intrebare pe forumul wiki-ului sa afle cati dintre ei au mai editat un wiki inainte de acest curs si rezultatul a fost ca 1 student din 3 stie sa faca acest lucru). Stau si ma intreb: cum reuseste sa faca ca toti studentii sa participe daca unii, asa cum afirma, nu stiu nici macar sa navigheze (asta este si problema noastra aici in Romania - avem studenti si din pacate e cam o treime procentul, care nu stiu nici macar unde e butonul de pus sub tensiune a unui calculator!) si atunci CUM REZOLVAM acstfel de situatii? Asta as fi vrut sa-mi explice M. Wesch!!!! si sa nu aud argumentari de tipul: ii impartim pe grupe: incepatori si avansati!

Ce mi se pare foarte, foarte interesant este cum se foloseste de netvibes ca si portal nu atat la curs cat in grupele mici de seminar! (la noi, la formare initiala, cat de mici pot fi astfel de grupe?). El are intre 7 si 10 studenti (nu am inteles insa: atunci are 20 de grupe ????). Apoi: in loc sa prezinte programa analitica si ce vor face studentii incepe cu o intrebare de cercetare / sondeaza parerea studentilor (nu stiu in ce an sunt studentii fiindca si asta conteaza foare mult): De ce au nevoie de acest curs? si De ce au nevoie LA acest curs?

In loc de programa creaza un fel de sandbox in care , dupa sesiunea de "brainstorming" cu studentii, daca iipot spune asa, se strang tot felul de idei despre ce vor discuta pe parcursul semestrului (studentii pot lansa idei si pe wiki precum si pot dscuta despre ele intre ei, pot chiar scrie despre acestea - de ex. cineva a lansat o tema despre structurile de comunicare in youtube ! interesant! sau despre istoria lui youtube). Practic, se alege o tema majora la care participa toata grupa de 7-10 studenti!

Fiindca o singura tema presupune multa munca, fiecare student este nevoit sa citeasca mult, minim 10 articole se cer, si sa le revizuiasca pe wiki (dar atentie studentii chiar si-au spus pararea !!! si nu au copiat din referate su alte artciole disponibile online). De ex. pentru istoria lui youtube, dupa ce fiecare a scris pe wiki recenziile articolelor citite (ATENTIE au si termen limita!) unul dintre studenti a luat momentele importante , a creat un timeline si a facut un clip video! Cam in 3 sapt. au reusit acest lucru, rezultatul - clipul video fiind vizionat de mii de utilizatori de internet!

Propunere radicala: studentii sa se evalueze intre ei!!!!

Faptul ca se folosesc resurse web 2.0 pt. a fii insusite notiunile prezentate face ca tot procesul de evaluare a studentilor sa fie transparent: pe wiki, netvibes se poate oberva ce contributie a avut fiecare stduent. Rezultatul a fost ca studentii s-au implicat si au spus in final ca au muncit mai mult pt. ca sa primeasca de la colegii note mai bune decat cele acordate de profesor (se stie ca intre ei studentii sunt mai exigenti, mai critici cu notarea).

Pericolul cel mai mare la proiectele in colaborare este insa ca, existand un termen limita, daca constant unul dintre studenti (ajunge unul sa nu isi faca la timp sarcinile si trage dupa el toata grupa in jos) - notarea se va face pe intreaga grupa si atunci chiar daca acel student nu merita tot un 10 primeste!! Din acest punct de vedere Wesch este inca sceptic, si nu este inca convins pe deplin ca ar fi o metoda buna de a evalua studentii (dar mai incearca - loc de ma bine intotdeauna este).

O alta tema care m-a "uimit" (nu gasesc alt cuvant acum) a fost cea a crearii unei baze de date cu clipuri video cu Zoho Creator (pt. a crea formularul), si a exportarii datelor intr-un spreadsheet ca in final sa poata fi rulate statistici in ORICE program de analiza statistica cu care este familiarizat studentul: si a amintit de SPSS! Asa ca revin la intrebarea mea: Ce facem totusi cu studentii care nu stiu nimic in ale tehnologiei???

Rezultatele muncii studentilor sunt postate pe blogul oficial astfel incat studentii sa primeasca feedback (mai ales international!).

Pentru interactiona profesor - studenti Wesch propune utilizare de retele deoarece totul se reduce in apt la o analiza de link elementara: nr. de legaturi este N(N-1)/2. (deci daca avem 12 studenti intr-o grupa acestlucru inseamna de fapt 66 de legaturi - prin urmare valoarea retelei creste - si nu oare asta ne dorim noi de la invatamant? Calitate!)

Intrebarea care ramane (stiu ca ma repet, dar pentru mine, cel putin ca si cadru didactic universitar este una dintre problemele majore cu care ma confrunt): Cum facem ca o astfel de metoda sa functioneze intr-o sala de curs cu 200 de studenti la fel ca intr-un grup de 7-10 studenti? Raspusul tot Wesch l-a dat folosindu-se de legea lui Reed: valoarea unei retele creste exponential .

Cu toate ca a reusit acest lucru prof. Wesch nu recomanda insa acest lucru decat daca exista cursuri similare, asa ca primul lucru pe care l-a facut a fost sa creeze CEVA cu semnificatie pt. studenti, care sa le spuna CEVA, sa-i angajeze in invatare si , mai ales, sa participe! Astfel a creat un experiment (il recomand tuturor celor care se ocupa de antropologie ca exercitiu de reflectie mai ales asupra schimbarii in propria curricula!): pe o harta a lumii a cerut fiecarui student "sa se transforme intr-un expert" al unei portiuni de lume si sa-si creeze propria cultura (ceea ce a dus la citirea unui nr. impresionant de informatii - toate paginile scrise de ei au trebuit sa se bazeze pe fapte reale - practic fiecare student a ajuns sa invete despre interculturalitate - rezultatul este ca au fost studenti care au devenit experti despre un spatiu pe care nici Wesch nu-l stapaneste asa de bine ca ei). Printre altele s-a obtinut fapte intresante despre lumea in care traim, cum ar fi ca zilnic mor 27000 de copii de foame.

Si atunci s-a nscut intrebarea : DE CE SE INTAMPLA TOATE ACESTEA? si bineinteles, si intrebarea secundara: Ce trebuie sa stim NOI despre toate acestea? nu atat pt. a trece la examen, cat ca indivizi, locuitori ai planetei si viitori membri responsabili de societatea noastra.

Rezultatul acestui exercitiu de simulare a istoriei lumii a avut tehnologia pe plan secundar si COLABORAREA in prim plan!!! O lectie extraordinara de cum sa faci un curs de antropologie culturala! (si nu numai) La sfarsit studentii s-au strand intr-o sesiune f2f care a fost mult mai reusita si de preferat decat multe din momentele online petrecute impreuna. Ceea ce a adus un plus de farmec acestui curs a fost si faptul ca, pe toata durata desfasurarii, s-au folosit de Twitter si Jott iar inregistrarea muncii lor s-a facut cu 20 de camere! (asta da dotare! noi nu avem nici una la laborator :( ).

Toate resursele informationale, fie ca sunt oficiale (date si statistici UNESCO) sau sunt rapoarte scrise de actori educationali (Horizon report) ajung cam la aceiasi concluzie: Ne indreptam spre o societate guvenata de ubicuitate:

Iar ca profesori trebuie sa tinem cont de aceste lucruri, sa ne proiectam cursurile in concordanta cu noile media care se schimba atat de rapid! Studentii nostri stiu cel mai bine acest lucru, traim nu intr-o lume de download ci intr-una de upload. Suntem noi pregatiti sa pregatim studentii pt. aceasta lume?