In "
Romania libera" de sambata, 21 iulie 2007, a aparut pe ultima pagina minireportajul "Profesori de scoala noua" de Razvan Chiruta. Articolul se poate citi
aici. L-am amintit fiindca apar si eu :)
Redau textul interviului din care s-a extras pentru articol:RC: Mi s-a spus ca ati optat pentru un altfel de predare a cursurilor decit cea "clasica". Prin clasic, inteleg profesorul care vine, citeste un curs studentilor, apoi pleaca. Care sint metodele dumneavoastra de a preda?
GG: Disciplinele pe care le predau (Informatică, Tehnologii informaţionale şi de comunicare sau Informatică Asistată de Calculator) au un caracter preponderent practic, de aceea am încercat să adaptez evenimentele didactice tradiţionale cerinţelor societăţii informaţionale actuale. Astfel, am încercat să aduc studenţii în faţa unor experienţe de cunoaştere prin renunţarea la predarea frontală şi adoptarea unei forme de activitate bazate atât pe lucrul în grup cât şi pe munca individuală, cu supraveghere directă şi permanentă consultanţă din partea mea. Schimbarea metodei de predare este în strânsă legătură cu atributele noilor tehnologii ale momentului, care le permit studenţilor să colaboreze, să se implice în mod activ în crearea de conţinut şi să partajeze (schimbe) informaţii on-line.
Astfel dintre tehnologiile/aplicaţiile/serviciile Web 2.0 pe care le folosesc în mod curent ca un mecanism de sprijin atât pentru pregătirea şi realizarea materialelor didactice, evaluarea şi analiza evoluţiei studenţilor, cât şi pentru realizarea prezentărilor informative şi formative, planificarea timpului, realizarea orarului şi a calendarului de activităţi sau dezvoltarea de proiecte în colaborare, cel mai des apelez la: wiki-uri (Wikipedia şi Wikispaces), bloguri (în special cel propriu dar şi cel dezvoltat ca suport de curs pentru studenţii de la master), însemnarea socială a site-urilor favorite (sistemul de bookmark colaborativ del.icio.us), sindicarea informaţiei (cu Google Reader şi BlogLines), adnotarea conţinutului on-line (cu Google Notes şi Google Calendar), utilizarea de reţele sociale (precum Flickr, SlideShare, YouTube, TeacherTube şi Ning) şi alte aplicaţii de birotică şi arhivistică virtuală.
RC: Din ce am citit pe blogul dumneavoastra, sinteti permanent la curent cu noutatile din domeniul pe care-l predati. Cit de mult ii incurajati pe studenti sa faca acelasi lucru? Exista o interactivitate, in sensul asta, intre dumneavoastra si studenti - invatati de la studenti?
GG: Deşi tehnologiile Web 2.0 sunt o opţiune care-şi justifică eforturile, în contextul educaţiei universitare trebuie pornit nu numai de la atingerea obiectivelor didactice ci şi de la satisfacerea intelectuală a studenţilor, ele fiind un mijloc şi nu un scop. Astfel, în primul rând am încercat să interpretez tehnologia în sens pedagogic, pentru ca studenţii să poată deveni fluenţi digitali şi să fie pregătiţi provocărilor societăţii cunoaşterii. De aceea nu am urmărit un curriculum pretenţios, cu multe noţiuni teoretice, nici unul care reclamă supleţe intelectuală ci o programă care implică achiziţia acelor competenţe utile viitorului absolvent pe piaţa muncii. În al doilea rând le-am cerut studenţilor să dovedească iniţiativă şi răspundere, curiozitate şi imaginaţie, capacitate exploratorie, creativitate, să lucreze în mod cooperativ şi constructiv (pe grupuri), să comunice în mod clar unii cu alţii, să manifeste deschidere pentru identificarea şi rezolvarea de probleme şi, mai ales, să întreţină un dialog fructuos nu numai pe probleme de conţinut educaţional ci şi social. Pentru studenţi sunt profadeinfo (@socio.uvt.ro) iar rezultatele le puteţi vedea fie la http://OradeInfo.WikiSpaces.com (o adevărată comunitate de învăţare creată cu aproape 300 de studenţi ai anului I, de la secţia Psihologie, unii dintre ei fără cunoştinţe digitale de bază) fie la http://iac07.wikispaces.com.
Cea mai câştigată însă sunt eu pentru că am învăţat de la studenţii mei lucruri noi şi am descoperit noi moduri de abordare a aceloraşi teme (pe înţelesul lor), noi forme de exprimare şi noi atitudini de deschidere faţă de nevoile şi interesele lor (spre exemplu în proporţie de 90% studenţii folosesc YM pentru comunicare, ceea ce m-a determinat să includ posibilitatea de chat în spaţiile wiki create). În plus am învăţat de la ei şi ce să nu fac pe viitor (şi, atunci când a fost cazul) să-mi recunosc greşelile: să nu impun subiecte de discuţie, mai ales în forumuri, să nu presupun că toţi studenţii au cunoştinţe elementare de utilizare a calculatorului, a poştei electronice, de editare de text şi navigare pe Internet, să nu trec prea repede la noţiuni destul de noi pentru unii studenţi (precum del.icio.us) sau complicate pentru alţii (bloguri, agregatoare de feeduri etc.) şi, mai ales, să nu mai cer eseuri sau rezultate trimise prin email când numărul studenţilor este mai mare de 50 (media săptămânală a frecvenţei la laborator a fost de 150 de studenţi), să îmi rezerv cel puţin o oră la începutul semestrului în care să le explic studenţilor cum se redactează o lucrare (eseu, proiect, referat) şi, mai ales, despre licenţele de tip Creative Commons (plagiatul de pe web) şi multe altele.
RC: De ce ati intrat in invatamint? Am vazut ca anterior ati lucrat la diverse firme. Faptul acesta, ca ati lucrat intii in alte domenii decit invatamintul, va ajutat sa abordati altfel actul predarii (aici ma refer la faptul ca poate ati fost mai greu de influentat de catre batrinii din catedra, in sensul rau al cuvintului).
GG: În universitate am venit în 1995, iniţial ca analist-programator, apoi din 1998 am trecut la catedră, ca asistent în cadrul catedrei de Sociologie (din 2002 sunt lector). Am intrat în învăţământ pentru că mi-am dorit întotdeauna să fiu dascăl. Iar faptul că aproape un deceniu am avut diferite slujbe a fost mai mult decât benefic pentru actul predării, să înţeleg că nu atât modul cum studenţii accesează resursele on-line este important (departe de mine gândul că trebuie ignorat) ci maniera de a le utiliza eficient, de a avea o cultură digitală care să implice dobândirea acelor competenţe care să le permită studenţilor să găsească şi să utilizeze informaţiile utile lor. Mai mult, experienţa anilor lucraţi anterior m-a ajutat să identific soluţiile tehnologice potrivite în predare iar cunoştinţele dobândite ulterior la catedră, situaţiile pedagogice adecvate pentru educaţie şi formare.
RC: Ii premiati pe studenti - cu premii simbolice, evident (stiu pe cineva care le ofera tricouri cu sigla universitatii) - cind realizeaza un proiect foarte bun? De fapt, cit de mult ii implicati pe studenti in proiecte individuale si de grup? Studentii isi pot alege singuri despre ce vor sa invete la disciplina dumneavoastra sau au o programa de la care nu se pot abate?
GG: Ei, „premierea” bunelor rezultate mi-aş dori să o pot realiza dar, din păcate, resursele mele financiare sunt limitate. Însă, simbolic, încerc să-i recompensez prin popularizarea rezultatelor lor fie la diverse evenimente ştiinţifice fie on-line (pe bloguri sau alte spaţii educaţionale). Vă dau un exemplu: cu câţiva dintre studenţii anului I, am lucrat la un miniclip despre viaţa de student al secţiei de Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara, pe care îl voi posta în curând pe una dintre cele mai mari reţele educaţionale din Statele Unite şi, bineînţeles şi pe YouTube şi TeacherTube.
Fiecare disciplină are o programă, pe care studenţii o pot studia încă din prima săptămână a semestrului. Pentru fiecare tematică pun la dispoziţie soluţii alternative (multe resurse on-line şi nu numai, care trebuie explorate) astfel ca studentul să-şi poată realiza „sarcinile de lucru” în cadrul laboratorului cu unul/una din instrumentele/aplicaţiile preferate. În general, încerc să construiesc o programă care să nu se cantoneze în structuri pedagogice rigide iar studenţilor să le pot oferi o anumită libertate în ceea ce priveşte subiectele tratate.
RC: Predarea de tip modern - suna cliseic, dar nu am gasit alt termen - ati "invatat-o" din stagiile in strainatate sau au fost profesori in universitatea dumneavoastra care v-a directionat-o spre un alt model de predare? Ati "invidiat" un profesor sau o universitate pentru relatia profesor-student?
GG: Încerc să ţin pasul cu noul. Nu reuşesc întotdeauna mai ales că, uneori, mă simt deznădăjduită în faţa avalanşei de informaţii, servicii şi aplicaţii care apar (şi dispar) atât de rapid. Sunt convinsă că, pentru a deveni un altfel de profesor, este nevoie de schimbare, de inovare şi acestea nu vor apare decât dacă noi, ca dascăli,
- ne vom asuma responsabilitatea faţă de propria formare;
- avem plăcerea oferită de actul cunoaşterii;
- suntem conştienţi de alternativele pe care noile tehnologii Internet le oferă faţă de modelul clasic de utilizare a TIC;
- vom ieşi din rutina actuală şi vom pune sub semnul întrebării vechile practici;
- vom renunţa la individualismul stilului academic clasic;
- vom fi capabili să facem faţă cinismului, criticii sau invidiei colegilor;
- vom accepta munca suplimentară (timpul necesar autoinstruirii creşte);
- şi, nu în ultimul rând, să fim la curent cu inovaţiile şi descoperirile din domeniul TIC astfel încât să avem acces la noi posibilităţi de pregătire.
În „călătoria mea” tehnologică persoanele care mi-au amprentat activităţile educaţionale cu idei, sfaturi, sugestii sau îndrumări sunt: Carmen Holotescu, de la Universitatea Politehnica Timişoara, autoarea blogului eLearning, tinerele mele colege de breaslă Laura Malita si Mădălina Cocea si Sue Waters, de la Universitatea din Perth, Australia (nu ne cunoaştem personal dar ne urmărim reciproc activitatea on-line de pe bloguri şi wiki), cărora le mulţumesc.
