04 February 2008

Daca am sa ajung sa fiu pensionara voi mai avea blog?

Probabil ca da, dar tematica cred ca va fi alta: despre tricotat (una dintre putinele activitati care ma destinde si pe care am pus-o "la pastrare" de mai mult de un deceniu) sau despre nepoti si viata de bunica (???!!).

Am parcurs recent cateva bloguri de seniori si , marturisesc, ca am avut un sentiment de admiratie. La 90 de ani sa ai un blog e ceva.


Cateva jurnale (unele dintre ele fiind inactive la cererea familiilor):
La noi sunt cateva bloguri de seniori, cum ar fi cele ale lui Sebastian Priscaru, Ion Iliescu, Doina Popescu sau cele intretinute de prietenul meu virtual Corneliu Traian Atanasiu. Nu stiu in ce masura editorialele scrise de Peter Gluck de pe InfoKappa pot fi catalogate ca si posturi de blog.

Completare: de la Carmen am mai aflat de un blog de senior - scriitorul Dan Culcer (traieste in Franta).
Am primit un email de la Peter Gluck in care dansul spune: "
Scriu mult despre batrani fiindca am o strategie de sprijin a tuturor categoriilor deminoritati si majoritati oprimate." In plus, recunosc ca nu stiam ca suntem colegi de urbe :)

De ce ar fi bine ca varstnicii sa aiba un blog? Cateva avantaje:
  • acestia pot să vorbească despre chestiuni care-i interesează (sănătate, hobby-uri, amintiri etc.);
  • eliminarea frustrării cauzate de problemele bătrâneţii;
  • creşterea stimei de sine (prin eliminarea imaginii de sine negative a vârstnicilor);
  • bătrânii de azi reprezintă veritabile documente vii ale unor epoci „trecute” (spre exemplu, în cazul României, chiar a unei perioade controversate ca a comunismului);
  • înlăturarea stereotipurilor despre vârsta a III-a;
  • valorificarea potenţialului de înţelepciune şi experienţă al bătrânilor;
  • autonomie (bătrânul nu se mai îndreaptă spre cei tineri pentru a cere ajutor ci o poate face de la cei asemeni lui – prin comentariile primite pe blog);
  • sentimentul de apartenenţă la lumea exterioară (în cazul în care sănătatea este precară şi nu-i permite persoanei să se deplaseze);
  • calmant pentru experienţa dureroasă a pierderii partenerului;
  • scriind despre lucrurile importante din viaţa sa vârstnicul îşi regăseşte identitatea;
  • păstrarea statusului psihic şi social;
  • discutarea problemelor personale şi găsirea de soluţii la acestea (în special a celor care au implicaţii financiare – se ştie că primul efect pe care îl aduce pensionarea este scăderea venitului);
  • nu mai are loc segregarea intelectuală a generaţiilor;
  • având o voce prin care-şi exprimă gândurile, ideile, părerile, insatisfacţiile, dificultăţile – vârstnicii nu mai sunt o realitate incomodă care trebuie ascunsă;
  • rememorarea amintirilor plăcute ale vieţii;
  • învingerea singurătăţii;
  • să contribuie la creşterea solidarităţii între generaţii;
  • atitudine proactivă faţă de propria existenţă;
  • eliminarea plictiselii etc.
Exista si critici insa cre se refera in mare la :
  • diviziunea digitală in termeni de venit, educatie, mediul de rezidenta etc.
  • un vârstnic poate deveni foarte uşor victimă a trollilor, spamului;
  • deteriorarea fiziologică (scăderea acuităţii vizuale, tulburări de înţelegere şi exprimare, stări de depresie, sedentarism etc.);
  • lipsa cooperării cu alte persoane pentru a dobândi cunoştinţele ITC necesare (bătrânul devine neputincios, anxios în faţa tehnologiei);
  • lipsa de susţinere a membrilor vârstnici a familiei, inclusiv în plan afectiv, moral, în planul respectului şi al recunoştinţei, în plan financiar etc.
  • ignorare, lipsă de interes (astfel, conform unor studii efectuate în ţările din Europa de Vest şi SUA, în momentul de faţă, doar 27% din cei de peste 65 de ani sunt interesaţi de Internet);
  • caracteristici ale platformelor de blogging (accesabilitate tehnică, interfeţe intuitive, uzabilitate, mobilitate, convergenţă) si altele.
Sunt convinsa ca blogul reprezintă o tehnologie benefică nu numai pentru îmbătrânirea activă ci şi o resursă importantă dar este prea puţin valorificată până în prezent. Instrument de comunicare cu efect terapeutic sau catalizator al acestei nevoi fundamentale a persoanelor vârstnice, blogul poate constitui o oportunitate pentru a schimba modul în care gândim şi despre cum relaţionăm cu ceilalţi. Insa, pentru a contribui la îmbunătăţirea vieţii persoanelor vârstnice este nevoie de măsuri de popularizare, de promovare a acestei tehnologii, de imbold pentru învăţarea continuă din partea vârstei a III-a.

Pana una alta am incercat simulatorul de imbatranire de la ING.

No comments:

Post a Comment